International Conference History, Spirituality, Culture. Dialogue and Interactivity, 6th Edition

În perioada 29-30 Octombrie 2020, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Centrul de Studii Istorice și Social-Culturale Est-Europene și Centrul de Cercetare Teologică Ortodoxa Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi”, organizează a VI-a ediție a Conferinței Internaționale History, Spirituality, Culture. Dialogue and Interactivity.
Conferința reunește, anul acesta, peste 80 de cercetători, personalități academice, cadre didactice, doctoranzi și masteranzi din țară și din străinătate.
Reprezentanți ai unor importante centre universitare: Ankara (Republica Turcă), Meknès (Maroc), Odessa și Izmail (Ucraina), Chișinău și Cahul (Republica Moldova), București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Brașov, Alba-Iulia, Arad, Craiova, Constanța, Suceava și Galați (România), precum și parteneri din mediul instituțional de stat (Institutul de Istorie al Religiilor din cadrul Academiei Române, București, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie și Arheologie din Constanța, Arhivele Naționale – Serviciul Județean Buzău, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați, Biblioteca „Panait Istrati” din Brăila, Muzeul Județean Buzău, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” și alte unități școlare din Galați) și cel neguvernamental (Uniunea Democratică Turcă din România, comunități parohiale), se vor întâlni pentru a comunica într-un context științific interdisciplinar, concluzii ale propriilor cercetări din domeniul istoriei, relațiilor internaționale, filosofiei, sociologiei, al religiei și spiritualității, culturii și educației.
Cercetările prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate în revistele de specialitate din seria Analelor Universității „Dunărea de Jos” din Galați, acestea fiind indexate în bazele de date internaționale.
Lucrările Conferinței se vor derula pe platforma Microsoft Teams, programul Conferinței fiind disponibil la adresa:
 
Conference Purpose: This international conference is an opportunity for experienced and young researchers, as well as for PhD students to share their scientific research in an interdisciplinary context and to take part in debates over various topics.
Papers are invited in the following section: History; International Relations; Philosophy; Sociology; Religion and Spirituality; Culture and Education.
Practical Detalis about the Conference:
Considering the current pandemic, all the conference presentations will be online, using Microsoft Teams. The conference languages are: Romanian, English, French and Russian.
 
Instructions for connecting to the Microsft Teams app
To access the Microsoft Teams app, it must be installed on your device (PC or mobile device). It can be downloaded and installed using the address: https://teams.microsoft.com/downloads
To connect to Microsoft Teams
1. Access the installed application.
2. Create the Microsoft Teams account (if you do not own one), necessary for the use of the platform.
3. Enter login information: email address and password.
 
Instructions pour vous connecter à la plate-forme Microsft Teams
Pour accéder à l’application Microsoft Teams, vous devez installer ce logiciel sur votre appareil (PC ou portable). Vous pouvez le télécharger à partir du lien: https://teams.microsoft.com/downloads
Pour vous connecter aux équipes Microsoft Teams:
1. Accédez à l’application installée.
2. Créez le compte Microsoft Teams (si vous n’en possédez pas un), nécessaire à l’utilisation de la plate-forme.
3. Fournissez les informations de connexion : adresse e-mail et mot de passe.
 
Instrucţiuni pentru conectarea pe platforma Microsft Teams
Pentru a avea acces la aplicația Microsoft Teams, aceasta trebuie instalată pe echipament (PC sau dispozitiv mobil). Aplicaţia poate fi descărcată și instalată utilizând adresa: https://teams.microsoft.com/downloads
 
Pentru conectarea la Microsoft Teams
       1. Se accesează aplicația instalată.
       2. Se creeaza contul de Microsoft Teams (daca nu detineti unul), necesar pentru utilizarea platformei.
       3. Se introduc informațiile de conectare: adresa de e-mail și parola.
 
Section links and codes:
► Section 1, History 5214pu3
► Section 2, International Relations pwehw5a
► Section 3, Religion and Spirituality lac6ydc
► Section 4, Philosophy 94gvl5k
► Section 5, Sociology e42g3qq
► Section 6, Culture and Education rlengn2